în ultima vreme
zilele au muchii netede
cărămizi de vreme bună zîmbeşte zidarul
le aşează rostuit
cu faţa rugoasă spre înăuntru
să nu li se vadă amarul
aşterne apoi un strat de negura nopţii
încă unul de soare
mai e puţin şi termin
camera cu vedere la întîmplare
unde alerg pînă seara
să-mi prind copilăria scăpată
prin curtea semnelor de întrebare
mîine vom începe tencuitul
cît mai de dimineaţă
atît de multe greşeli de reparat
mozaicul amintirilor aşezat strîmb
şi doar o singură viaţă